Social Networks

Starea de sănătate a managementului din România în 2020
Raport de cercetare bazat pe chestionarea a 940 specialiști
                                     – Ediția a XII-a –

carte ss piszq6zr5gicqzlqo4fs6s746q29mws2lshcdb92ms Starea de sănătate a managementului din România în 2020

STAREA DE SĂNĂTATE A MANAGEMENTULUI DIN ROMÂNIA ÎN 2020 RAPORT DE CERCETARE BAZAT PE CHESTIONAREA A 940 SPECIALIȘTI
- EDIȚIA A XII-A -

Raportul de cercetare „Starea de Sănătate a Managementului din România 2020”, ediţia a XII-a, la fel ca şi precedentele volume, se fundamentează pe contribuţiile a trei organizaţii, în bună măsură complementare în planul modalităţilor de acţiune şi a finalităţii activităţilor derulate:
 Societatea Academică de Management din România – SAMRO, organizaţia ştiinţifică naţională în domeniul managementului, ce grupează peste 240 de profesori şi conferenţiari universitari de la cele mai bune universităţi din România, care realizează învăţământ, training şi cercetare în domeniul managementului. SAMRO este singura organizaţie naţională cu caracter ştiinţific şi didactic specializată pe management, care-şi propune şi
acţionează pentru dezvoltarea ştiinţei managementului şi creşterea performanţelor managementului în România;
 Facultatea de Management, ca parte integrată a comunității universitare din Academia de Studii Economice, este lider în domeniul științelor manageriale în România și aspiră permanent către descoperirea noului în toate formele sale, către generarea de excelență în cercetare, către întreținerea unui mediu propice învățării de înaltă calitate, prin pasiunea pentru cunoștințe și inovare a oamenilor ce o formează. Ca primă instituție de profil din România, Facultatea de Management urmărește prin scopurile fundamentale ce îi justifică existența,
furnizarea de specialiști bine pregătiți în domeniul managerial pentru piața muncii;
 Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – CNIPMMR– este cea mai mare confederaţie patronală din România focalizată pe IMM-uri, alcătuită din zeci de mii de întreprinzători şi de întreprinzători-manageri din toate judeţele ţării şi din toate ramurile economiei, a căror activitate curentă este practicarea managementului. CNIPMMR realizează anual, de peste două decenii, analize cuprinzătoare ale IMMurilor şi mediului de afaceri din România, pe care le publică în ediţii anuale ale Cartei Albe a IMM-urilor, realizate
atât în limba română, cât şi în limbi străine, de regulă în engleză şi italiană.
Specificitatea „Stării de Sănătate a Managementului din România” – lucrare de cercetare ştiinţifică anuală – rezidă din faptul că prezintă trei componente majore:
A. Metodologia utilizată, de acum standardizată, care asigură comparabilitatea şi continuitatea ansamblurilor de analize ce se elaborează anual. Aceasta reprezintă o componentă constantă a raportului de cercetare, care este inserată în fiecare ediţie, pentru a facilita persoanelor ce utilizează lucrarea şi în special celor care vin în contact pentru prima dată cu aceasta – manageri, întreprinzători, studenţi şi alte persoane interesate de managementul practicat în România şi de performanţele generate – să înţeleagă conţinutul şi semnificaţiile elementelor cuprinse în raport. În plus, elementele metodologice au şi un impact educaţional major asupra managerilor şi studenţilor ce folosesc lucrarea.
B. Ansamblul de analize diagnostic, pentru anul precedent şi în dinamică, structurate pe mai multe nivele:
 Naţional economic;
 Administraţie publică, centrală şi locală;
 Agenţi economici – IMM-URI şi firme mari;
 Învăţământ şi consultanţa managerială.
Precizăm că aceste analize diagnostic sunt profesioniste, având la bază identificarea punctelor forte şi punctelor slabe ale activităţilor analizate, cu indicarea principalelor cauze care le generează şi cu evidenţierea
efectelor majore, îndeosebi în plan managerial şi economic.
C. Priorități, seturi de direcţii şi măsuri de perfecţionare a managementului, focalizate pe patru zone esențiale:
 Management naţional;
 Administraţie publică;
 Managementul agenţilor economici;
 Trainingul şi consultanţa managerială.
Având în vedere strânsa interdependenţă dintre management pe de o parte şi funcţionalitatea şi performanţele sistemelor implicate pe de altă parte, numeroase direcţii şi măsuri de perfecţionare vizează şi conţinutul activităţilor economice, administrative, educaţionale, etc. derulate. Evidenţiem faptul că perfecţionările, ca şi analizele pe care acestea se bazează, sunt abordate contextual naţional şi internaţional, european îndeosebi. Strategiile, politicile, programele şi performanţele naţionale şi europene, reprezintă repere majore în conceperea şi efectuarea analizelor şi în proiectarea perfecţionărilor. O
atare abordare conferă un plus de realism, pragmatism şi utilitate raportului de cercetare. Abordările strategice UE, directivele europene, analizele anuale UE ale competitivităţii, inovării, guvernanţei, etc., analizele şi priorităţile celor mai mari organizaţii patronale din UE – Business Europe şi SMEs United – ca şi programele de guvernare din România, strategiile, politicile şi acţiunile majore derulate la nivel naţional, sectorial şi regional, constituie elemente de esenţă în conceperea şi elaborarea lucrării ”Starea de sănătate a  managementului din România în 2020”. Obiectivele raportului de cercetare ştiinţifică „Starea de Sănătate a Managementului din România în 2020” pot fi rezumate astfel:
 Evaluarea nivelului de dezvoltare al teoriei şi practicii manageriale din România la nivelul anului 2020, în sine şi comparativ cu alte ţări;
 Identificarea principalelor puncte forte şi slabe ale managementului practicat în România la nivelul celor patru paliere analizate în contextul crizei generate de pandemia Covid-19;
 Evaluarea evoluţiei în dinamică a managementului din România în perioada 2009 – 2020;
 Formularea de concluzii, priorităţi şi modalităţi privind ieșirea din criza economică actuală și dezvoltarea managementului şi economiei autohtone în următorii ani, în vederea relansării sustenabile a economiei în toate componentele sale majore şi a modernizării societăţii, valorificând oportunitățile oferite de “smart economy” și digitalizare.
Sursele informaţionale pe care se fundamentează cercetarea ştiinţifică concretizată în acest volum sunt deosebit de bogate şi variate. Între acestea menţionăm, dată fiind recenţa şi consistenţa lor, următoarele:
 780 chestionare completate de manageri-întreprinzători din IMM-urile din România (vezi anexa nr. 2), în lunile iulie-septembrie 2020, pe bază de intervievare directă cu subiecţii, folosite şi la realizarea lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România 20201”. Eşantionul este reprezentativ naţional pentru întreprinzătorii-manageri din România, marja de eroare fiind ±3,0%;
 160 chestionare completate în lunile noiembrie 2020 – februarie 2021 de cadre didactice, traineri şi consultanţi în management, al căror conţinut este prezentat în anexa nr. 1. Precizăm că eşantionul rezultat este reprezentativ naţional, marja de eroare fiind ±3,1%;
 Documentele strategice ale Uniunii Europene prin care marchează decisiv evoluţia sa – Facilitatea europeană de relansare și reziliență, Cadrul financiar multianual 2021-2027, Strategia Uniunii Europene 2020, Small Business Act, studii şi analize realizate la nivelul Uniunii Europene de către Comisia Uniunii Europene, Eurostat, SMEs United, Business Europe, CESE ş.a.;
 Acordul de parteneriat România – Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020;
 Programele de guvernare adoptate în 2020 de noul guvern;
 Planul național de relansare și reziliență;
 Cercetări ştiinţifice, analize, studii de caz etc. realizate de o parte din cei 251 profesori și conferențiari universitari în management, care alcătuiesc Societatea Academică de Management din România (SAMRO);
 Analize, proiecte naţionale şi internaţionale şi studii de caz realizate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR);
 Rezultatele altor cercetări publicate în străinătate şi în România în ultimii ani, inclusiv de organizaţii recunoscute pentru potenţialul de analiză – Boston Consulting Group, Ernst&Young, PriceWaterhouseCooper, KPMG, Consiliul Investitorilor străini, etc.
Apreciem că rezultatele cercetării publicate în acest volum sunt utile grupurilor ţintă de organizaţii şi specialişti avute în vedere:
a) Companiile din România care doresc să-şi perfecţioneze managementul, în special pentru stabilirea priorităţilor, strategiilor şi politicilor manageriale, cu scopul accelerării ieșirii din criză, amplificării funcţionalităţii şi competitivităţii acestora; 
b) Universităţile, instituţiile şi centrele de cercetare, în conceperea şi modernizarea planurilor de învăţământ, programelor analitice, tematicilor de cercetare, sesiunilor şi seminariilor de training, cercetărilor ştiinţifice, în vederea luării în considerare mai pregnante a stadiului şi necesităţilor managementului, amplificând eficacitatea serviciilor educaţionale şi de cercetare ştiinţifică furnizate;
c) Organismele care alcătuiesc administraţia publică-centrală şi locală în adoptarea şi aplicarea deciziilor care să le apropie de standardele şi cerinţele administraţiilor publice din Uniunea Europeană, contribuind substanţial la realizarea unui mediu de afaceri funcţional şi predictibil, favorizant dezvoltării economico-sociale accelerate;
d) Companiile de training şi consultanţă, în general, şi de management în special, în reproiectarea şi modernizarea produselor de pregătire şi consultanţă pe care le oferă agenţilor economici, agenţiilor şi instituţiilor statului şi populaţiei;
e) Managerii şi specialiştii în management din toate domeniile și entitățile care doresc să-şi amplifice competenţele şi cunoaşterea evoluţiilor manageriale şi economice naţionale şi europene;
f) Studenţilor care se specializează în management sau care îşi propun să devină manageri sau întreprinzători după terminarea studiilor.
Precizăm că izbucnirea pandemiei Covid-19 a determinat că anumite rapoarte și analize referitoare la 2020 și de previzionare pentru viitor, să nu mai fie realizate în prima parte a anului 2021. Aceasta a creat unele probleme în realizarea unor părți ale lucrării în continuitatea, completitudinea și acuratețea analizelor.
Deşi lucrarea are autorii menţionaţi – care au elaborat-o efectiv -, ea nu este nu numai o lucrare de autori. Starea de sănătate a managementului din România în 2020 – la fel ca şi omoloagele sale din 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019 – este şi o lucrare de tip instituţional. Fără contribuţia membrilor Societăţii Academice de Management din România (SAMRO) şi a structurilor Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), ea nu ar fi putut să fie realizată. Fondul uriaş de informaţii empirice, deosebit de recente, referitoare la anul 2020, pe care se bazează cercetarea, a fost obţinut prin contribuţia membrilor SAMRO – vezi lista contribuitorilor – a structurilor CNIPMMR şi ale altor profesori, consultanţi şi traineri din centrele universitare.
Nu pot încheia aceste succinte consideraţii fără a mulţumi din inimă colegilor autori la această lucrare – prof. univ. dr. Ion Popa, prof. univ. dr. Ciprian Nicolescu, prof. univ. dr. Cezar-Petre Simion şi conf. univ. dr. Simona Cătălina Ștefan – care, cu o competenţă deosebită şi într-o perioadă scurtă au elaborat părţi substanţiale din acest volum. Aceleaşi mulţumiri adresăm d-rei informatician Georgiana Stoian, care, prin prelucrări de informaţii a contribuit substanţial la asigurarea bogatului fundament informaţional al volumului.
În mod firesc, lucrarea, elaborată într-o perioadă scurtă şi cu implicarea unui număr mare de persoane, este perfectibilă pe multiple planuri. Aşteptăm cu deosebit interes aprecierile, sugestiile şi observaţiile dvs., care ne vor fi utile în realizarea lucrării Starea de sănătate a managementului din România în 2021.