Prof.univ.dr.emerit Ovidiu Nicolescu
Prof.univ.dr.emerit Ovidiu Nicolescu
Ovidiu Nicolescu s-a născut la data de 10 Noiembrie 1943 la Ploiești, județul Prahova. A absolvit Liceul Mihai Viteazu din Ploiești, apoi pașii și i-a îndreptat spre Academia de Studii Economice din Bucureşti, absolvind promoţia 1966, licenţiat în științe economice. A continuat studiul si a obţinut ulterior si titlul ştiinţific de „Doctor în economie” studiind o temă de mare interes, “Perfecționarea structurii organizatorice pe baza analizei variabilelor organizaționale” sub coordonarea acad. Roman Moldovan.
Apoi, intre anii 1968-1969, după absolvirea facultăţii şi-a început activitatea de studiu si cercetare la Universitățile din Liege, Grand, Bruxelles şi Louvain perioadă în care a studiat fenomene şi procese proprii economiilor de piaţă. După 1970, pana in 2013 a activat la Academia de Studii Economice (ASE) ca si cadru didactic. Ovidiu Nicolescu a fost si prodecan al Facultății de Management. Munca sa a constat in activități de predare, activități de seminar, proiecte de an, lucrări practice, îndrumarea (conducerea) proiectelor de finalizare a studiilor, a lucrărilor de licență şi de absolvire, îndrumarea (conducerea) de lucrări de disertaţie sau de absolvire pentru toate formele de pregătire prevăzute în planul de învățământ, îndrumarea doctoranzilor în stagiu, activității de evaluare, consultaţii, îndrumarea studenţilor pentru alegerea rutei profesionale în cadrul sistemului de credite transferabile, participarea la comisii şi consilii în interesul învățământului, activității de pregătire ştiințifică şi metodică. De asemenea a coordonat domenii din activitatea administrativă a facultății și comisiile de specialitate ale Consiliului facultății, a realizat conducerea curentă a activității facultății și a realizat legătura cu catedrele potrivit responsabilităților care le revin. După 2013 i-a fost acordat titlul de ”Profesor universitar doctor emeritus” de către Facultatea de Management din Academia de Studii Economice Bucureşti (ASE) ca recunoaștere a meritelor sale pentru derularea activităţilor sale didactice.
De-a lungul carierei sale, dl. prof. dr. Ovidiu Nicolescu a desfăşurat o bogată activitate de cercetare ştiinţifică şi academică, concretizată în peste 180 de lucrări elaborate în calitate de autor, co-autor sau coordonator, axată aproape în exclusivitate pe problematica managementului.